Este anul 1960, si va aflati in zbor peste Oceanul Atlantic. Dupa prabusirea avionului, se pare ca sunteti singurul supravietuitor care a reusit sa scape din flacarile si fiarele contorsionate ale avionului. Este insa un far pe o mica insula care va va atrage atentia si va va starni curiozitatea. Veti inota ca sa ajungeti mai aproape si veti descoperi un mic sumbersibil cu care veti putea merge pe sub apa. Dupa ce veti observa o priveliste uimitoare a lumii de sub apa, veti fi trimis in orasul secret Rapture. Controlat de un om de afaceri mecaloman pe nume Andrew Ryan, orasul se conduce dupa ideea libertatii totale, capitalismul dezvoltandu-se liber fara interventia guvernului si stiinta evoluand fara a tine cont de principiile morale si de religie. Pare a fi societatea ideala, insa nu este. Inca inainte de a ajunge in oras, devine evident ca ceva groaznic s-a intamplat acolo. Orasul este distrus, si monstri modificati genetic cutreiera orasul, distrugand tot ce le iese in cale. La baza acestei probleme sta o substanta denumita ADAM, care face posibile toate aceste modificari genetice si care va va da si dumneavoastra posibilitatea de a trage cu fulgere din degete.
Configurarea personajului este o trasatura-cheie in BioShock. Aveti un numar limitat dar care poate fi crescut de locuri pentru abilitati care pot fi configurate. Elementele care va modifica genetic si va dau abilitati de genul armelor sau modalitatilor de atac sunt denumite “plasmide”. Acestea pot sa va dea posibilitatea de a da foc sau de a topi gheata (incinerate), telekinesis va permite sa folositi mana stanga precum gravity gun-ul din Half Life 2, insa altele sunt mult mai diferite. Security bullseye este o mica minge care odata aruncata spre inamici atrage toate camerele de securitate si turetele, enrage poate sa ii faca pe adversari sa se lupte intre ei, insect swarm va permite sa trageti din brate cu albine, de asemenea puteti planta nenumarate capcane si elemente de distragere a atentiei si multe altele.
Mai exista si alte skill-uri, denumite “tonics”, care au efect pasiv. Astfel sportboost va mari viteza de atac si de miscare, iar natural camouflage va va face invizibil daca stati nemiscat pentru cateva secunde. Bloodlust va va recupera putina viata la fiecare lovitura data inamicilor, veti deveni un maestru in atacuri corp la corp cu ajutorul energiei plasmidelor (denumita EVE) si mai aveti la dispozitie si cateva abilitati de aparare, precum static field, care curenteaza pe orice inamic care va atinge, sau armoured shell, care reduce damage-ul pe care il primiti de la atacuri. Sunt peste 50 de “tonics” de colectat, asa ca veti avea cu ce sa va jucati si sa experimentati. Cu ajutorul elementelor ADAM si EVE veti putea trage cu foc, fulgere, gheata, albine si multe altele din degete.
Inainte de a va gandi ca este un fel de RPG, trebuie mentionat ca veti avea la purtator si un mic arsenal. Pe langa arma de atac corp la corp veti gasi rapid un pistol si o mitraliera. Tinand insa cont ca este anul 1960, si ca lumea in care se desfasoara actiunea jocului este izolata, nu veti intalni arme atat de evoluate precum codul genetic modificat din corpul dumneavoastra. Pe langa pistol si mitraliera veti mai avea la dispozitie un shotgun, o arbaleta si asa mai departe.
Exista cinci tipuri de inamici denumiti “splicers” cu care veti avea de luptat, si acestia sunt si inamicii principali. Acesti inamici sunt de fapt oameni care s-au jucat prea mult cu ADAM si si-au pierdut mintile, iar acum bantuie prin oras precum niste drogati care isi cauta doza.
Cu siguranta ca ajuta foarte mult faptul ca mediile inconjuratoare pe care le veti intalni in joc sunt uimitoare si parca va implora sa le explorati. Aceste elemente grafice exceptionale sunt realizate cu ajutorul motorului Unreal Engine 3. Apa arata exceptional, si intrucat orasul este sub apa, veti gasi multe scurgeri, si oriunde veti intalni apa, fie ca e pe podea, fie ca tasneste dintr-un perete, fie ca isi face loc dupa o explozie, va va uimi de fiecare data cand o veti vedea.
Din punct de vedere al sunetului, realizarile sunt de asemenea exceptionale. Armele si exploziile suna foarte bine, muzica amplifica caracterul infiorator al peisajului si atmosfera de nesiguranta, iar vocile pe care le veti auzi pe parcursul povestii, fie fata in fata cu persoana respectiva, fie inregistrari, va vor ajuta sa urmati firul povestii si vor da acel impact emotional care lipseste din multe productii de acest gen.
Daca sunteti un jucator care cauta doar inca un shooter plin de actiune, probabil ca BioShock nu vi se potriveste, insa daca vreti sa va distrati, puteti sa o faceti cu multe din elementele de lupta indirecta prezente in joc. Cu siguranta merita incercat.