Football Manager se bucura inca de o reputatie asemanatoare unui joc nou lansat si foarte de succes. Jocul incearca din ce in ce sa se ancoreze si mai puternic in societatea civilizata. Daca la editiile anterioare va era oferit putin mai mult de un manual si cateva decizii proprii, versiunea din acest an va permite sa aveti pe mana intreaga lume a fotbalului, efectiv.
Acest fapt este realizat prin introducerea asa-numitului sfatuitor, un software care va aparea in coltul de jos al ecranului pentru a va ghida practic fiecare pas in cadrul jocului. Posibilitatea de configurare este foarte mare, si chiar daca stiti foarte bine ce faceti, este bine de stiut ca puteti porni de la zero cu un nou design si organizare a butoanelor, pentru a putea fi mai accesibile. Exista chiar si un tutorial in cadrul jocului si aliniat - ca in majoritatea jocurilor de acest gen - un calendar care va avea marcate toate datele importante de pe parcursul sezonului.
La o privire de ansamblu, se poate spune ca nu exista deosebiri foarte mari intre Football Manager 2008 si cel mai recent predecesor al sau. Se pot observa insa schimbari destul de importante, care vor fi cu siguranta observate. Printre aceste schimbari se numara si introducerea unui nou centru de transferuri afisat pe ecran care va contine cele mai recente licitatii si oferte, si un ecran al increderii, care va va oferi posibilitatea de a vizualiza parerea fanilor si a echipei de conducere referitoare la cele mai recente rezultate ale echipei conduse de dumneavoastra.
Aceste elemente insa nu afecteaza intr-o masura foarte mare modul de joc al fiecaruia, existand o fluctuatie foarte mare a ecranului de incredere, actionarii exagerand chiar in cazul unor infrangeri minore, in ciuda formei excelente in care se afla echipa. Ecranul calendar va va arata situatia pe o luna odata si este foarte util, ajutandu-va mult la organizarea echipei.
De asemenea s-au facut schimbari la sistemul de premiere, in sensul introducerii catorva premii noi, iar sectoarele media au fost si ele de asemenea imbogatite, fiind oferite mai multe titluri si de asemenea o reorganizare a acestora.
In mod similar, finantele clubului au fost si ele imbunatatite, oferindu-va o flexibilitate mai mare in unele zone. Aceste imbunatatiri au fost aduse in sensul ca puteti vizualiza acum bugetul clubului, cu venituri si cheltuieli, supervizati venitul pe meci, pretul biletelor de intrare la meci, fondurile de investit sau sponsorizarile. Desi unii ar crede ca toate aceste lucruri sunt mai bine de lasat in sarcina contabilului, cateodata este mai bine sa le gestionati chiar dumneavoastra. Rapoartele antrenorului sunt de asemenea foarte folositoare, oferindu-va o situatie clara si completa a parerii echipei fata de potentialii jucatori sau fata de cei urmariti, si este o adevarata provocare sa tineti pasut cu toate aceste oferte si propuneri.
Una din cele mai mari si importante schimbari este baza de date a jucatorilor, cluburilor si competitiilor foarte bine realizata si intocmita la nivel mondial. Este cu adevarat impresionanta si alaturi de motorul de meciuri ramane temelia rezistenta pe care este construit intregul Football Manager 2008.
Ca de obicei, veti fi uneori frustrat la luarea contactului cu piata de transferuri. Spre exemplu se pot efectua cu usurinta uneori transferuri de peste 20 milioane in anumite competitii, in timp ce in altele exista dificultati chiar in atragerea jucatorilor de importanta minora.
Cu toate aceste elemente, fara indoiala se poate spune ca Football Manager 2008 este cel mai realist, cel mai complet si jocul care poate multumi chiar si un aspirant exigent la titlul de presedinte de club, prezentand o provocare care poate atrage atat pe cunoscatori cat si pe cei care nu au mai incercat acest stil de joc niciodata.