“Imperial Glory” este un joc care are pretentia de a-l egala pe “Total War”. Si nu e nimic in neregula cu asta. Pana la urma, cu fiecare lansare a unui titlu din aceasta serie, compania Creative Assembly a devenit un producator din ce in ce mai puternic pe piata jocurilor video. Desigur, cei de la Pyro Studios, creatorii lui “Imperial Glory” nu au preluat toate detaliile prezente in formula “Total War”, dand propriului joc individualitatea de care avea nevoie.
In “Imperial Glory” poti controla una din principalele 5 puteri europene implicate in razboaiele napoleonene: Franta, Marea Britanie, Prusia, Austria si Rusia. In timp ce in joc se mai afla si alte state mai mici, precum Portugalia si Danemarca, nu vei putea sa joci si cu ele. Totusi, le poti asimila in imperiul tau prin cucerire armata sau prin integrare pasnica si asta va fi ocupatia ta principala, adica aceea de a ocupa Europa tara dupa tara. Urmand formula din “Total War”, asta inseamna ca vei petrece destul de mult timp deasupra unei harti strategice pe ale carei miscari au loc pe ture, care seamana cu jocul Risk. Cand se intalnesc doua armate, ai optiunea de a lasa inteligenta artificiala sa poarte razboiul si sa calculeze rezultatul, sau poti cobori pentru o perspectiva 3D a campului de batalie pentru a controla in persoana strategia din lupta. In plus fata de seria din care s-a inspirat, “Imperial Glory” ofera si batalii navale, asa ca iti poti scoate fregatele si barcazurile la lupta pe valuri.
Provocarile din “Imperial Glory” vor varia in functie de natiunea pe care ai ales s-o conduci. Franta are o infrastructura foarte eficienta, Austria si Prusia sunt inconjurate din 3 parti de dusmani care le pot ataca oricand. Marea Britanie, pe de alta parte, isi permite sa se ascunda in insule, in spatele Marinei Regale, insa are probleme de generare de populatie si productie, spre deosebire de celelalte imperii. Rusia e uriasa, insa e pozitionata foarte prost, la marginea Europei.
Ca si in perioada razboaielor napoleonene, natiunile europene trebuie sa formeze coalitii si aliante pentru a nu se trezi aruncate in cosul de gunoi al istoriei. Asta e inca o ocupatie care iti va cere mult timp, asa ca sistemul diplomatic iti permite sa primesti permise de libera trecere, poti imprumuta armate, poti forma aliante defensive si coalitii politice si chiar poti casatori mostenitorii diferitelor imperii intre ei pentru a consolida aliantele. Desigur, abordarea pasnica nu e intotdeauna cea mai buna cale, pentru ca iti poti petrece ani intregi si o multime de resurse pentru a aduce o natiune in pragul integrarii in imperiul tau, pentru ca in momentul urmator sa o vezi invadata de un adversar.
In joc vei intalni trei resurse: aurul, productia, populatia si mancarea, fiecare provincie putand sa genereze o anumita cantitate din acea resursa. Cantitatea produsa poate fi sporita cu ajutorul descoperirilor tehnologice sau a imbunatatirii infrastructurii.
“Imperial Glory” introduce si un sistem interesant de misiuni care se vor dovedi a fi foarte interesante, iar rasplata pentru ele mai mult decat un avantaj in joc, imbunatatind sansele de succes in diplomatie sau comunicarea din imperiu cu ajutorul retelelor feroviare, etc.
Singura parte care nu e asemanatoare cu realitatea istorica este intalnita in cazul bataliilor. Moralul nu face parte din formula din lupte, asa ca oamenii tai vor deveni niste roboti care se vor macelari intre ei pana cand ultimul dusman e eliminat. Cu toate astea, bataliile vor fi extrem de satisfacatoare, pentru ca va pune fata in fata mii si chiar zeci de mii de soldati fara nici o problema, asa ca jocul se va dovedi a fi unul cu un potential extrem de ridicat pe care il vei juca cu multa placere.
Pentru a te putea bucura pe deplin de acest joc, trebuie ca sistemul tau sa indeplineasca urmatoarele cerinte tehnice:
- Windows 98/ME/2000/XP
- PC cu procesor Pentium 3 1.0GHz sau echivalent
- 256 de MB de memorie RAM
- Placa video cu minimum 64 MB de memorie video
- 2.5 Gb de spatiu liber pe hard-disk
- DirectX 9 si componente compatibile cu acesta