THQ si Iron Lore s-au inclinat spre partea mai violenta a mitologiei grecesti odata cu lansarea lui “Titan Quest” un RPG care te punea in pielea unui erou muritor anonim ce trebuie sa se lupte cu vechii zei ce au scapat din inchisoarea lor din Olimp. Chiar daca e plin de personaje si locatii cunoscute, a trebui sa imprumute destul de mult de la parintele RPG-urilor, “Diablo”. “Titan Quest: Immortal Throne” este pachetul expansion al acestui joc ce ofera o campanie total noua pentru personajele de nivel mare in care vei intalni echipament in totalitate nou. In plus, rezolva cateva probleme are jocului original, reusind, in acelasi timp, sa fie atragator si pentru cei nou-veniti.
“Immortal Throne” continua de unde a ramas “Titan Quest”, imediat dupa infrangerea lui Typhon. Pe masura ce cobori din Olimp, constati ca lumea e tot macinata de haos si infestata de monstri. Astfel, vei continua aventura pentru a intelege ce anume se intampla. De aceasta data vei explora adancimile Hadesului pentru a dezlega diversele mistere ale povestii din joc. Desigur, nu vei fi limitat la grotele intunecate ale acestui taram, avand la dispozitie si insula Rhodos si Campiile Elizee, etc. Pe alocuri vor fi presarate elemente mitologice, precum vrajitoarele din Stygia care impart un singur ochi si Cerberus, potaia cu trei capete care pazeste malurile Styxului. Te vei intalni si cu Medeea si cu eroii greci precum Agamemnon, Odideu si Ahile.
Gameplay-ul lui “Titan Quest: Immortal Throne” nu difera prea mult de jocul original, astfel ca vei avea o serie de misiuni pe care trebuie sa le indeplinesti, impartind click-uri gloatelor de monstri care vor sa te doboare. Dupa ce ii elimini, acestia vor lasa in urma armuri, arme, bijuterii magice si aur, atat de mult incat vei avea impresia ca din cativa pasi vei umple tot inventarul si te vei speria ca va trebui sa tot faci naveta teleportandu-te inainte si inapoi intre comerciantii din oras si salbaticiile din afara zidurilor. Ei bine, NU!. “Titan Quest: Immortal Throne” a rezolvat aceasta problema veche a RPG-urilor, in sensul ca are un sistem extrem de folositor de sortare a obiectelor din inventar si un sistem de caravana in care poti pastra pe mai tarziu echipamentul pe care nu-l poti folosi inca. Desigur, inca vei face drumuri catre oras, insa cele doua sisteme din joc vor grabi considerabil experienta si va rari calatoriile inutile.
In acest pachet expansion vei intalni o varietate bogata de echipament care sa iti orneze si sa-ti apere personajul de atacuri. Vei mai intalni scroluri de unica folosinta care dezlantuiesc un atac devastator atunci cand sunt folosite, dar si retete pe care le poti folosi, cu singura conditie sa ai ingredientele necesare. Unele peronaje din joc iti vor putea crea artefacte cu ajutorul magiei, usurandu-ti mult munca.
Desi “Titan Quest: Immortal Throne” nu arata prea diferit de jocul original, de data asta cei de la Iron Lore au devenit mai buni la ceea ce fac, pentru ca imaginile par a fi mai atent construite, iar intreaga lume virtuala pare mult mai naturala si muzica din joc e in ton cu tema mitologica a jocului. Ar trebui sa fi beneficiat de intreaga experienta din “Titan Quest” pentru a te bucura pe deplin de tot ceea ce are “Immortal Throne” de oferit.
Pentru a te putea bucura pe deplin de acest joc, trebuie ca sistemul tau sa indeplineasca urmatoarele cerinte tehnice:
- Windows 2000/XP
- PC cu procesor de 3.0 GHz Pentium 4 sau echivalent
- 1 GB de memorie RAM
- 5 GB de spatiu liber pe hard-disk
- Placa video cu 128 MB de vRAM
- DirectX 9.0c si componente compatibile cu el