World Super Police
Acest joc propune rezolvarea unei probleme: activitatile ilegale, rata criminalitatii crescanda in ceea ce priveste infractiunile in traficul rutier din Japonia si SUA. Astfel veti intalni o replica prompta, o rezolvare rapida a acestei situatii, prin organizarea unei forte de politie care sa raspunda in timp rapid acestor amenintari, o forta de politie dotata cu armamentul necesar si gata oricand sa raspunda oricaror provocari. Asa ca, teroristilor, feriti-va de WORLD SUPER POLICE.
Dorinta de a face dreptate va va fi satisfacuta, intrucat veti putea alege un membru dintr-o echipa de piloti a politiei, care va urmari infractorii. Pentru a indeplini acest obiectiv, va va fi data posibilitatea de a alege un vehicul de elita, pe care il veti putea echipa cu arsenal militar, cat si cu prototipuri de arme de ultima ora realizate de cercetatori, in vederea inlaturarii amenintarii de pe autostrazi. Numai dumneavoastra va este data aceasta optiune – intrucat dispuneti de echipamentul necesar si de talentul nativ -, de a-i opri pe acesti infractori care se cred prea duri pentru patrula normala de pe autostrada.
Jocul va va pune in postura personajului principal Masanori Matsudaira, un membru al fortelor speciale Blue Wing. Acesta va lucra impreuna cu alti membri ai aceleiasi echipe, avand ca obiectiv indeplinirea unei serii de misiuni care il fac sa se confrunte cu organizatii criminale periculoase. Fiecare dintre misiuni – peste 50 la numar – incep cu o scurta prezentare, operatorul punandu-va la curent cu infractiunile comise si cu povestea de la fata locului. Pentru mai multe informatii, aveti posibilitatea de a comunica si cu ceilalti membri ai echipajului de politie, care, din surse proprii sau fiind pur si simplu in mai mare cunostinta de cauza, va vor putea furniza informatii vitale necesare pentru rezolvarea cazului.
Dupa ce ati primit toate informatiile necesare, avand bine organizate toate datele si in deplina cunostinta de cauza, va trebui sa alcatuiti o echipa Blue Wings. Aceasta va trebui sa fie cea mai potrivita pentru situatia de rezolvat, in functie de abilitati. De aceeasi maniera va trebui sa organizati si formatia de lupta a echipei, si de asemenea sa alegeti vehiculele standard care vor fi folosite in cadrul misiunii.
Odata ce aceasta faza de planificare a fost incheiata, este momentul trecerii la actiune. Echipa se imprastie, fiecare dintre membrii ei raspunzand si executand ordinele si directivele pe care le-ati stabilit. Bineinteles, veti purta responsabilitatea pentru toata echipa, intrucat dumneavoastra veti fi cel care le va dirija atacurile.
Nu va mai ramane altceva de facut decat sa porniti sirena si girofarurile, sa va pregatiti armele si sa porniti in urmarire. Exista doua moduri ale povestii: Blue Wing si Red Wing, care va vor purta fie pe strazile Statelor Unite, fie prin aglomerarea urbana a Japoniei.
Dupa cum bine banuiti, cei pe care ii urmariti sunt rapizi si periculosi, asa ca pe langa vehicule rapide si eficiente veti avea nevoie si de un arsenal pe masura, pentru a face fata amenintarii teroriste de pe strazi. Astfel va va fi pus la dispozitie un intreg arsenal de mitraliere, carabine, pusti, rachete, pistoale automate, si de asemenea veti avea posibilitatea sa aplicati vehiculului un blindaj sau niste sisteme eficiente si inteligente de contracarare a atacurilor inamice.
Veti face parte dintr-o echipa de pana la 5 masini, echipa a carei constituire o desemnati, si care va raspunde comenzilor dumneavoastra de atac, aparare sau urmarire a inamicilor.
Acest joc este disponibil pentru platforma PS2, pentru cei cu un spirit justitiar bine format, sau de ce nu pentru cei care adora urmaririle, de altfel creat si pentru cei carora le place sa investeasca in upgrade-uri si add-on-uri la vehicule si nu numai. Astfel jocul acopera un segment destul de larg al pietei si cu siguranta constituie o adevarata provocare pentru oricine il incearca.
|